Vacanta de Craciun la Viena

Viena reuseste sa ma surprinda de fiecare data, cu toate ca este deja a 7-a oara cand ne vedem. Este cu siguranta orasul meu preferat si marturisesc ca ma tenteaza sa ma mut aici. In aceasta perioada Viena arata absolut magic, fiind decorata cu foarte mult bun gust.

Acum cand scriu aceste randuri inca ma aflu in Viena, unde mai am de petrecut o seara. Sunt cazata la hotelul Austria Trend Parkhotel Schoenbrunn Wien, hotel ce se afla foarte aproape de palatul Schoenbrunn si la cativa metri de metroul (1 bilet costa 2,4 euro) care duce in centru. Este un hotel foarte frumos si elegant, pe care il recomand daca nu va deranjeaza sa fiti la o distanta de 40 de minute de mers pe jos fata de centrul Vienei.

Unde am mancat?

Hopferl (este fix in centru, langa hotelul Hyatt). Snitelul vienez costa 19 euro. Friptura de vita cu crochete de cartofi, varza de bruxelles si sos de ciuperci costa 25 de euro.

Le Burger (este pe Maria Hilferstrasse, vis a vis de KFC). Este un local modern, unde iti customizezi burgerii dupa bunul plac. Are o selectie foarte mare de sosuri gratuite. Din cate imi amintesc, un burger este in jur de 11 euro si are inclus si un side dish.

Rosenberger (este un restaurant tip cantina, situat in centru, langa hotelul Sacher). Este scump, iar mancarea nu este grozava. Snitelul vienez de vita este 20 euro. Cel de pui 14 euro.

Am mai luat mancare si de baut din Spar, un supermarket care mie personal imi place foarte mult. Exista Spar simplu (este gen Shop & Go), Spar Gourmet (are produse mai fancy, este langa opera), Euro Spar (mai mare ca un Spar) si Inter Spar (este mai mare ca Euro Spar).red bow building vienna

Ce am facut?

Am fost la toate pietele de Craciun din Viena (cea mai mare este la primarie);

Am vizitat muzeul de arta;

Am vizitat palatul Schoenbrunn;

Am mancat sacher torte (in jur de 7 euro) si am baut vin fiert (tot in jur de 7 euro, insa foarte bun) la renumitul hotel Sacher (este o experienta frumoasa);

Am mancat snitel vienez;

Am facut cumparaturi pe Maria Hilferstrasse;

Ne-am plimbat prin parcul palatului Schoenbrunn;

Am baut cafea in locuri iconice (o data in muzeul de arta, o data la palatul Schoenbrunn);

Am baut bauturi Christmassy la Starbucks;

Am mers o gramada!

Cu ce m-am deplasat de la Bucuresti la Viena?

Cu Austrian Airlines, biletul dus – intors a fost 130 de euro.

Unde m-am cazat?

La Austria Trend Parkhotel Schoenbrunn Wien, camera standard.

Imaginile din cadrul acestui articol NU pot fi preluate.